Fluturi- Irina Binder VOL 1
Autor: Irina Binder
Numar pagini: 262
An aparitie: 2013
Gen: Romance
Nota: 3/5
Citate:
Omenirea astepta cu bucurie Craciunul, dar eu asteptam doar sa treaca. Timpul era singura mea speranta catre uitare,acceptare si vindecarea ranilor. Eram deprimata, descurajata si pierduta. Desi eram o femeie foarte tanara, aveam un suflet imbatranit,niciun chef de viata si nicio perspectiva. Ma zbateam intre sentimente contrare, ma invinovateam si ma autocompatimeam. Imi plangeam de mila si uram neputinta mea de a schimba ceva.
Au fost si oameni cu care am comunicat într-un fel ridicol, tinându-i afara, în fata usii sufletului meu, pentru ca mi-a fost teama sa le permit sa între. Si de multe or,i am gresit. Pe altii i-am rugat sa intre, atunci când m-am simit prea singura. Si astfel, castelul meu a fost vizitat de fel si fel de oameni. Oameni buni, oameni rai, oameni sinceri si oameni falsi. Oameni care au contat si simpli
trecatori, care nu au lasat nici o urma si nici o amintire. Unii au ramas în castel, altii au plecat, unii au fugit, iar câtiva au promis ca se vor întoarce.
Omenirea astepta cu bucurie Craciunul, dar eu asteptam doar sa treaca. Timpul era singura mea speranta catre uitare,acceptare si vindecarea ranilor. Eram deprimata, descurajata si pierduta. Desi eram o femeie foarte tanara, aveam un suflet imbatranit,niciun chef de viata si nicio perspectiva. Ma zbateam intre sentimente contrare, ma invinovateam si ma autocompatimeam. Imi plangeam de mila si uram neputinta mea de a schimba ceva.
"Avea cel mai bun suflet pe care îl cunoscusem vreodată la un om. Era sensibil şi bun, empatic şi cald, blând şi uman, capabil să își ofere prietenia și iubirea, până la sacrificiu. Era singurul om lipsit de orice urmă de egoism pe care-l cunoşteam, iar eu eram singura care uram asta la el."
De fapt viata mea era un cumul de povesti, care mai de care mai halucinante, mai frumoase sau mai triste. Si cum nu poat exista povesti fara personaje, a trebuit sa intalnesc fel si fel de oameni. Oameni care, prin modul in care au intrat in sufletul meu, au contribuit mai mult sau mai putin la formarea mea ca om.
"Când eram mica, tata mi-a spus ca sufletul meu este un castel. Ca indiferent de luptele care se dau în afara lui, eu trebuie sa pastrez interiorul frumos si curat. Sa nu îl aglomerez cu lucruri inutile si sa nu primesc pe oricine înauntru. Dar, odata cu trecerea timpului am uitat sfatul lui.
Asa ca, am primit în sufletul meu pe oricine a dorit sa intre, fiind poate mult prea ospitaliera. Dezamagirile, însa, m-au schimbat, facându-ma sa ma tem de aceia care ar putea da buzna, aducand cu ei rautati, interese proprii si fara niciun sentiment frumos. Asta pentru ca au fost oameni care au navalit în sufletul meu aducând cu ei minciuni si „te iubesc-uri" pline de ipocrizie. Atlii au intrat aducând dupa ei noroi si obligându-ma sa fac curat în urma lor. Iar atunci când au plecat au luat tot ce au putut, tot ce am avut mai bun si mai frumos, lasându-ma saraca si singura.
Au fost si oameni cu care am comunicat într-un fel ridicol, tinându-i afara, în fata usii sufletului meu, pentru ca mi-a fost teama sa le permit sa între. Si de multe or,i am gresit. Pe altii i-am rugat sa intre, atunci când m-am simit prea singura. Si astfel, castelul meu a fost vizitat de fel si fel de oameni. Oameni buni, oameni rai, oameni sinceri si oameni falsi. Oameni care au contat si simpli
trecatori, care nu au lasat nici o urma si nici o amintire. Unii au ramas în castel, altii au plecat, unii au fugit, iar câtiva au promis ca se vor întoarce.
Unii dintre cei care au plecat au lasat marturii ale trecerii lor prin castelul meu: dor, regrete, dezamagiri, întrebari fara raspuns, lacrimi si dureri. Foarte putini au lasat ceva frumos si bun: amintiri frumoase, lectii pretioase si iubire.
Asta pentru ca au fost prea putini cei care m-au iubit cu adevarat"
Asta pentru ca au fost prea putini cei care m-au iubit cu adevarat"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu